Baba si calculatorul

Ma distreaza enorm (intr-un fel care imi intinde nervii la maxim) sa vad duduile de la ghiseele insistitutiilor publice in fata unui calculator. Zeci de ani (ca deh, nu le muta decat moartea de pe postul ala) au dat cu pana inmuiata in cerneala, apoi cu stiloul apoi cu pixul pe papirus, bambus si mai apoi pe hartie. Decenii le-au trecut prin fata ochilor cu maldare de hartoage legate cu funie apoi maldare de dosare pe si pe langa birou. Deodata a venit evolutia tehnicii (cu vreo 20 de ani intarziere) si au fost nevoite sa preia o tastatura si un mouse, in fata unui monitor (care din diverse motive nu era televizor si pe deasupra mai era si color) unde aveau toate maldarele de dosare in format electronic. Au trecut de la a scrijeli litera dupa litera cu un condei vechi pe o foaie de bambus la apasarea succesiva a tastelor pentru a forma un cuvant (care miraculos aparea pe tv-ul ala color).

Pentru unele a fost mai usoara trecerea, obisnuite cu masinile de scris. Totusi o nedumerire mare era si lipsa zgomotelor mecanice si a bratelor cu litere care nu sareau de nicaieri sa pocneasca monitorul…
Toate duduile astea au inceput acu 10 ani sa foloseasca tehnica noua, insa si astazi invata.

La un ghiseu al unei institutii mult “stimate” si unde mergi la 5 ghisee sa termini un act (certificat fiscal), o duduie ma intreaba numele. I-l spun (complet) iar dupa 2 minute ma intreaba: “prenumele?”. What the fuck mamaie, ce naiba ai scris acolo in 2 minute? Legat la ochi si mort de beat tot reusesc sa scriu juma’ de pagina A4 in timpul asta cu numai 10% greseli de ortografie (legat la ochi am zis). Dupa alte doua minute duduia striga panicata in spate: “Tanțo, cum trec mai departe aici ca nu merge mausica asta!!!” Nu, n-am de gand sa-mi pierd rabdarea pentru ca e prea nostim si trebuie sa-mi aduc aminte de momentul asta. Bat in schimb nerabdator din degete pe tejghea.
Duduia mai misca din tastatura, mai misca din mouse, se uita peste ochelari la mine apoi pe sub ei, priveste monitorul de parce e peste un deal si nu-si da seama ce e acolo, se pregateste de un outburst nervos de menopauza intarziata… Eu sunt in calea ei intr-un fel, la juma’ de metru distanta de monitorul (din care o caldura plastica se degaja, semne de oboseala). Dupa 5 minute de tacere (asta dupa ce Tanța a venit si i-a explicat ca merge cu Tab, ca ea asa face), duduia spune: “mai ziceti-mi o data numele…”. Am iesit afara, fara nici un cuvant, mi-am aprins o tigara si am inceput sa o sorb adanc si sa compar in mintea mea daca acum 10 ani situatia ar fi fost diferita la un ghiseu asemanator. Nu, deloc… pentru ca duduia ar fi trebuit sa caute prin 50 de dosare forumlarul X, sa ma trimita sa fac o copie pentru ca xeroxul lor nu mai are “ton” si tot acolo ajungeam.

Ma intorc in sala, ma pun la randul pe care il pierdusem. E vina mea, calmul in situatiile astea nu e deloc in mine si nici Yoda nu cred ca reusea sa ma invete ceva in privinta asta. Se face 12:30 cand ajung la ghiseu, dau sa spun (din nou) ce vreau insa duduia mi-o reteaza scurt: “e pauza”, se ridica, isi ia cana cu “Ce mai buna colega” si se duce in zare.

De unde cumpar si eu un electrosoc?

Comparativ cu fosilele astea, duduile proaspat iesite de pe bancile facultatii care au avut sansa sa prinda un post intr-o banca sunt bestiale. Adica alea impusca in taste cu ungii lungi cat penisul unui asian, stiu unde sa dea click si ce e ala Tab. Tanța nu exista in cazul asta, insa exista o alta Tanță care apare periodic si sopteste (yea right) “ai vazut ce poze si-a pus aia pe feisbuc? sa mor cand am vazut cum i se vedea celulita pe fund fathaaaa”, dar pot sa trec peste asta (not so much) pentru ca nu trebuie sa pierd randul, nu ies afara la o tigara.

O tastatura pentru toate:

Tastatura pentru femei