Durerile

E o discutie interminabila legata de subiectul “durerilor” unei femei. In primul rand crampele menstruale, dar alea intervin pentru ca le merita (aha, am zis-o). Apoi durerile nasterii, care aparent sunt atat de puternice incat te omoara si te aduc inapoi la viata, ceva ce nici un membru al sexului masculin nu o sa poata indura vreodata. Atat timp cat nu cunoaste intensitatea lor, e mai bine sa taca, nu?

Eh, uite ca nu. Suntem in 2013, secolul 21, mileniul 3. Vremea asta cand va cereti dreptul la suprematie, iesiti din cochilie si urlati ca voi sunteti nedreptatite si tratate inegal. Timpul in care barbatul trebuie asuprit si “pe buna dreptate” invinuit de absolut toate, pana si de incapacitatile voastre (exemplu: nu va faceti treaba la servici, e din cauza colegului care nu v-a explicat care e tasta “any key”).

Daca sunt atat de puternice durerile alea, de ce treceti prin ele? De ce le acceptati? Mai mult de atat, de ce le doriti? Intervine un fel de boala psihica la voi care va obliga sa vreti un copil? Nu cred. E o alegere, iar atat timp cat aveti liberul arbitru si faceti alegerea aia, nu va mai plangeti si nu ne acuzati pe noi de lipsa de compasiune. Daca iti rupi piciorul iar eu in trecut am avut piciorul rupt, pot spune ca stiu prin ce treci si te compatimesc. Insa daca e ceva specific feminin si nu am cum sa fiu plin de compasiune pentru ca nu pot compara cu nimic situatia, nu ma acuza de lipsa de creier/inima pentru ca, nu fac decat sa particip la ceva ce iti doresti inainte ca portile iadului sa se deschida in pantecul tau. Nu sunt un vinovat ci un participant, e ceva de comun acord nu fortat indus. Nu-i clar?